Fotografiile sunt cele originale şi au fost obţinute cu sprijinul Muzeului Municipal Curtea de Argeş
Unul dintre cele mai mari lacuri de acumulare din Europa, Vidraru, ascunde o poveste impresionantă. Un întreg sat a fost scufundat sub apele gigantului realizat în anul 1965. Puţini au văzut valea în care s-au adunat apele lacului de acumulare, înainte ca această construcţie să fie gata. Unul dintre cei care îşi mai amintesc acele vremuri este medicul hematolog Traian Dumitrescu, în anii 60’ fiind student, pasionat al muntelui şi al schiului.
Un sat al exploatatorilor forestieri
Rămăşiţele satului Cumpăna sălăşluiesc acum sub apele Lacului Vidraru. Localitatea a existat acolo încă de pe vremea când a început exploatarea forestieră în zonă, această activitate fiind realizată la început de austrieci. În jurul anului 1960, o viitură puternică a măturat o parte dintre cele câteva zeci de case. După această viitură, s-a luat măsura începerii construcţiei barajului. „Înainte să se construiască barajul Vidraru, în acea vale exista un sat, Cumpăna, cam în dreptul actualei cabane cu acelaşi nume. Viitura a măturat o parte dintre construcţii, iar cele care au fost mai sus şi au rămas în picioare au fost acoperite de apele Vidrarului”, spune dr. Traian Dumitrescu.
Vila Brătienilor şi Vila Verde, acoperite de apă
Vila Verde aparţinea administratorului pădurilor la acea vreme, cei care făceau exploataţie forestieră şi cărau lemnul la vale cu Mocăniţa. Casa Autonomă a Pădurilor Statului avea în satul actualmente subacvatic o vilă, numită Vila Verde. În afară de această vilă mai impunătoare, mai existau case de locuit, un magazin, dar şi o vilă de vacanţă a familiei Brătianu, care se află acum pe fundul lacului, chiar în dreptul cabanei Cumpăna. „Când este nivelul apei din Vidraru mai jos, se mai pot vedea fundaţiile sub apă, mai ales cele ale Vilei Brătienilor şi Vilei Verde. Mai exista o construcţie lungă, cu birouri, un bufet şi un punct de prim-ajutor”, îşi aminteşte medicul. Acum toate sunt locuite doar de… peşti.
Vagonul sanitar ataşat la Mocăniţă
O comunitate destul de mare de exploatatori forestieri locuia în zonă, iar pe lângă ei avea de lucru mai mereu şi personalul medical, care urca periodic în munţi. Mocăniţa, simpaticul tren arhaic pe aburi, era mijlocul de transport folosit atât pentru a căra lemne, cât şi pentru pasageri, în scop turistic. „Mocăniţa avea staţii la Albeşti, Oeşti, Corbeni, Valea cu Peşti, Buda şi, cap de linie, la Cumpăna. La Mocăniţă era ataşat şi un vagon sanitar, care avea pe el o cruce roşie, destinat transportului răniţilor, al bolnavilor şi al personalului medical. De fapt erau două tipuri de vagoane, unul fiind un fel de platformă, iar alt vagon mai de clasa întâi”, povesteşte Traian Dumitrescu. Când avea nevoie să plece mai repede decât era programat trenul, vagoanele puteau să se descurce şi singure, fără locomotivă. Aveau un fel de frână manuală sau semi-mecanizată, în cazul vagonului mai… luxos. „Pur şi simplu îi dădeau drumul la vale platformei, care avea o frână manuală, sau vagonului mai de lux, care avea un sistem semi-mecanizat. Pleca singur, fără locomotivă, pentru că oricum avea numai de coborât”, explică doctorul.
Din anul 1930, aproximativ, şi până când s-a construit barajul, plecau cel puţin trei Mocăniţe pe zi. Acum linia este desfiinţată, Mocăniţa nu a mai trecut prin zonă de peste o jumătate de secol, iar satul Cumpăna a dispărut sub ape pentru totdeauna. Se pare că, în urmă cu mai bine de zece ani, când nivelul de apă al lacului Vidraru era foarte scăzut, din apă a ieşit crucea de pe turla bisericii din satul Cumpăna, semn că biserica era încă în picioare, sub ape.
