Aproape o treime dintre tinerii din România trăiesc în condiţii de privare materială severă, proporţia fiind de trei ori mai mare decât media Uniunii Europene, iar 43,7% sunt expuşi riscului de sărăcie, tendinţa fiind în creştere, conform unui infografic lansat miercuri, de Monitorul Social, ale cărui date au fost publicate de Capital.ro.

Potrivit infograficului, din totalul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani, 30,7% trăiesc în condiţii de privare materială severă, iar 43,7% sunt aflaţi în situaţie de risc de sărăcie.

Pentru totalul populaţiei României, ponderea celor aflaţi în risc de sărăcie este tot ridicată – 39%, dar mai mică decât în rândul tinerilor şi cu tendinţă de scădere.

Deşi România are cea mai mică rată a şomajului din UE, în privinţa tinerilor se înregistrează valori mult mai mari (13,1%), superioare celor mai multe ţări din Europa de Est, iar din punctul de vedere al ratei ocupării, cu doar 41% dintre tineri angajaţi, ne situăm sub media UE, relevă infograficul.

„Posibilităţile de integrare socială ale tinerilor depind de gradul lor de pregătire pentru activităţile profesionale. Contrar unor mituri referitoare la performanţele informatice ale tinerilor români, datele Eurostat arată că, la nivel de populaţie tânără, ele sunt mai degrabă modeste”, se arată în comunicatul remis AGERPRES de Monitorul Social.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here