Arges Plus

Strigător la cer! Oase umane, împrăștiate pe stradă la Câmpulung

os umanCâmpulungenii sunt revoltați de faptul că, din cauza unui gropar, osemintele multor rude de-ale lor au ajuns… pe stradă. Bãrbatul lucra la amenajarea unui loc de veci, iar pãmântul dislocat, ce conținea și mai multe fragmente osoase, l-a depozitat în fața unei case, pentru a fi folosit la nivelarea curții.

Caz șocant, la Câmpulung, rupt parcă dintr-un film de groază! În loc să zacă în morminte, oasele morților sunt împrãștiate pe strãzi. S-a întâmplat asta săptămâna trecută, în cartierul Vișoi  Calea Pietroasă, protagonistul fiind
chiar groparul cimitirului din zonă. Bãrbatul a fost luat la întrebri de polițiștii locali și urmează să fie sancționat contravențional, fiind chemat astăzi la Primăria Câmpulung pentru a da cu subsemnatul.

Ciubuc cu pãmntul din cimitir

Vineri dupã-amiază, mai mulți cetãțeni au reclamat faptul cã, pe strada Neagoe Basarab, în fața unui imobil al cărui proprietar locuiește în București, sunt mai multe grămezi de pământ, pe care ploaia le-a spãlat scoțând la ivealã fragmente osoase ce pãreau a fi de natură umană. La fața locului a sosit un echipaj al Poliției Locale care a elucidat
misterul. Cum în grămezile de pământ au fost descoperite și lumânări arse, a fost clar ca bună ziua că oasele provin din cimitirul aflat în apropiere.

Rãmânea de stabilit cum de au ajuns rămãșițele umane pe domeniul public, însă polițiștii locali s-au dumirit în scurt timp. Ei au mers în cimitir și au dat peste un bărbat care amenaja un loc de veci și care s-a dovedit că a fost cel care a împrãștiat oasele pe stradã. Gigel Bolcoș, gropar de meserie, a recunoscut senin că el se află la originea acestei fapte. „Da, am dus două camionete de pământ. Proprietarul casei mi-a cerut. Dânsul mi-a zis să-l duc acolo, în fața
casei, și eu acolo l-am dus. Dacă-mi spunea să-l bag în curte, îl băgam în curte. Omul vine acum, la sfârșit de săptămână, i-l bagă-n curte.”, le-a declarat omul polițiștilor locali.

Pãmântul din morminte a ajuns și în alte locuri

Cum groparului nu îi venea să creadă că, o dată cu pământul, în stradă au ajuns și resturi omenești, a fost dus la fața locului pentru a fi confruntat cu realitatea. Spre surprinderea groparului, oasele erau chiar acolo, la marginea drumului. Cu o privire de expert a identificat oasele și a început să le culeagă din grămezile de pământ. Pământul din mormintele câmpulungenilor nu a ajuns doar în acel loc, ci și la ieșirea din cimitir, în fața unei case abandonate și lângă o troiță de pe strada Cuza Vodă. Deși groparul a mutat pământul înapoi, acesta va fi amendat contravențional cu câteva sute de lei.

Facebook Comments
Share Button

About Author

Argeseanul

1 Comment

  1. Gogu nedumeritu Reply to Gogu

    Asociatia SALVATI MUSCELUL
    Scopul infiintarii:”Promovarea unui mediu curat,sanatos si sigur in zona Muscelului ”
    Membrii fondatori:…,,,,,preotTarba Constantin

    Pai parinte,dumneata faci misto de o intreaga comunitate?Una zici si alta faci?
    Sa-ti fie rusine,sa-ti fie rusine,sa-ti fie rusine

Leave a Reply