Cu puțin timp în urmă, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, declara într-o conferință de presă comună cu omologul său polonez, Jacek Czaputowicz, că legarea fondurilor europene de „alte elemente” ar constitui „o încălcare grosolană” a principiilor Uniunii Europene. S-au inflamat vocile critice, și-au dat cu părerea unii sau alții despre ce poziție trebuie să adopte România în raport cu această discuție foarte reală și serioasă.

Îmi afirm răspicat susținerea pentru poziția ministrului de Externe Teodor Meleșcanu privind respingerea condiționării acordării fondurilor europene de fantomatica respectare a statului de drept, un concept supus unor interpretări laxe și diverse care lasă la discreția eurocraților de la Bruxelles decizia de a defini statutul României după cum le convine.

Toți actorii politici din România ar trebui să își afirme sprijinul pentru poziția Ministerului de Externe în această privință, pentru că aici nu e vorba de o politică partinică, ci de a apăra dreptul României de a fi un stat respectat în UE. Solicitările de demisie, venite din partea USR, se înscriu în lunga listă de subminare a poziției României la nivel european venite chiar din partea politicienilor români, o atitudine pe care o consider dezgustătoare și lașă. Atunci când e vorba de interesul României, trebuie să fim uniți și să prezentăm în afara țării o poziție unitară în apărarea propriei cauze. Cine procedează altel dă dovadă de meschinărie și politicianism ieftin.

În egală măsură, România trebuie să sprijine Polonia în conflictul artificial stârnit de Consiliul Uniunii Europene și să se opună activării Art. 7 al Tratatului UE, și să facă acest lucru nu doar din solidaritate cu națiunea poloneză, ci și pentru a-și apăra propriul viitor. Mâine, și România ar putea fi amenințată de aceeași sancțiune din alte motive, iar dacă lăsăm această ușă deschisă nu vom mai trăi în democrație la nivelul Uniunii Europene, ci în dictatură!

România trebuie să își găsească aliați printre statele care încă mai apără suveranitatea națională și dreptul inalienabil al națiunilor de a  decide pentru ele însele. Struturile europene, prin amenințarea sancțiunilor, a tăierilor de fonduri și a blocajelor punitive, vor să invalideze alegerile democratice și guvernele naționale și să se afirme ca adevărații stăpâni ai Europei.

Este momentul ca România să își afirme independența și suveranitatea și să se alăture țărilor care au pus voința propriilor cetățeni și viitorul lor deasupra intereselor Bruxelles-ului!

 

Europarlamentar Laurențiu Rebega

Vicepreședinte al Grupului Europa Națiunilor și Libertății

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here