Gheorghe Dinescu: Liderii de sindicat au terminat România!

Președintele filialei Argeș a Partidului Național Țărănesc-Creștin Democrat a comentat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, recentele evoluții din societatea românească. Dinescu a criticat în termeni faptul că peste 2.5 milioane de români nu ar fi beneficiat de plata contribuțiilor sociale din partea angajatorilor, lucru foarte grav.

,,Dacă spusele ministrului Mișa sunt adevărate și milioane de români au rămas, practic, fără pensie din cauza neplății contribuțiilor de către firme, atunci toți decidenții de la Finanțe din ultimii 20 de ani ar trebui arestați. Pot să fac pariu că, în majoritatea cazurilor, aceste nereguli au fost săvârșite de multinaționale, care au venit aici, au cumpărat sau închiriat un sediu pe câteva sute de mii de euro, au dat țeapă statului de 10 ori mai mult, apoi au plecat… Evident, știau și reprezentanții statului acest lucru, dar fie au tăcut să nu îi deranjeze fie și-au luat dreptul… Că noi, micii întreprinzători, am plătit mereu, căci altfel ne blocau conturile, chiar dacă aveam bani în trezorerie! Normal, acești oameni păgubiți ar fi trebuit să fie protejați de sindicate. Care sindicate? Că liderii de sindicat au terminat România, tot timpul au fost mână în mână cu patronatul pentru diferite avantaje! Hai să vedem ce averi au liderii de sindicat!” a declarat Dinescu.

Facebook Comments
Share Button

About Author

Dan Badea

Dan Badea este redactorul-șef al publicației Argesplus.ro. Lucrează în presă din anul 2005, ca redactor în domeniile social, economic și politic. Înainte de proiectul Argesplus.ro, a publicat cel puțin 10.000 de articole în mai multe publicații județene și centrale. Este absolvent al Universității din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Bănci și Burse de Valori. Anterior, a absolvit Colegiul Național ,,IC Brătianu'' din Pitești. De asemenea, a urmat studii postuniversitare în Comunicare.

Leave a Reply