Proiectul de lege privind achiziţionarea domeniului Vilei Florica a fost adoptat astăzi în Camera Deputaților, for decizional. Deputatul argeșean Dănuț Bica a susţinut un discurs în care a exprimat punctul de vedere al Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal privind achiziționarea imobilului „Ansamblul conacului Brătianu – Florica (Vila Florica)”:
”Stimați colegi,
Situat în orașul Ștefănești, județul Argeș, în vecinătatea municipiului Pitești, conacul familiei Brătianu, numit și „Vila Florica”, datează de la mijlocul secolului al XIX-lea și este unul dintre cele mai frumoase domenii boierești din România, păstrat foarte bine până în zilele noastre. Este conacul în care s-a născut și a trăit cea mai importantă familie de oameni politici români. O adevărată dinastie civilă, care a dat țării trei prim-miniștri, dintre care primii doi, Ion C. și Ion I.C. Brătianu, au avut un rol covârșitor în realizarea României moderne, de numele primului legându-se Independența națională, iar de al celui de al doilea Marea Unire din 1918. Ansamblul conacului Brătianu-Florica reprezintă, indiscutabil, un bun de patrimoniu național, având o valoare inestimabilă pentru istoria și cultura neamului românesc. În „Vila Florica”, clasificată drept monument istoric clasa A, își desfășoară activitatea Centrul de Cultură „Brătianu”, care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Argeș. În anul 2013 imobilul și terenul aferent au fost retrocedate moștenitorilor Brătienilor, care, prin încheierea unui contract de comodat, au permis Centrului de Cultură „Brătianu” să funcționeze în această locație până la finalul anului în curs. Din păcate, de patru ani, atât Ministerul Culturii și Identității Naționale cât și Consiliul Județean Argeș nu au reușit să-și exercite dreptul de preemțiune în vederea achiziționării „Vilei Florica”, existând riscul ca aceasta să fie vândută unor investitori privați, care să-i ofere o destinație nedemnă de valoarea sa istorică. Achiziționarea „Vilei Florica” de către Ministerul Culturii și Identității Naționale, în vederea păstrării sale în patrimoniul național, este imperios necesară. Conacul Brătianu-Florica nu este extrem de important numai pentru județul Argeș sau pentru Partidul Național Liberal, ci pentru întreaga națiune română. La Florica s-a scris istorie românească, balcanică și europeană iar în perspectiva aniversării Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, cumpărarea conacului de către Minister va constitui cel mai potrivit omagiu care poate fi adus familiei Brătianu”.
Poziția PNL Argeș în legătură cu achiziționarea ”Vilei Florica” este deja cunoscută, reprezentanții PNL militând de foartă multă vreme pentru cumpărarea acesteia de către Ministerul Culturii. Reprezentanţii PNL au militat din greu şi s-au luptat pentru achizitionarea Vilei Florica”.
Trecând însă peste orgoliile politice și peste faptul că în acest moment, parlamentarii PSD din Argeș își arogă acest merit, speranța noastră, a liberalilor, este aceea ca acest monument să fie achiziționat realmente și să nu se ajungă în aceeași situație ca a operei artistului Constantin Brâncuși, ”Cumințenia Pământului”; ”Vila Florica” face parte din patrimoniul național (și aici trebuie să rămână), iar avizul negativ cu privire la achiziționarea ei, dat de ministrul Culturii în Comisia de Specialitate, ridică un mare semn de întrebare.
Facebook Comments
Articolul precedentȘocant! Unui copil i-a intrat o sârmă de fier-beton în picior!
Articolul următorVICTORIE PENTRU HANDBALISTELE DIN MIOVENI

Dan Badea este redactorul-șef al publicației Argesplus.ro. Lucrează în presă din anul 2005, ca redactor în domeniile social, economic și politic. Înainte de proiectul Argesplus.ro, a publicat cel puțin 10.000 de articole în mai multe publicații județene și centrale. Este absolvent al Universității din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Bănci și Burse de Valori. Anterior, a absolvit Colegiul Național ,,IC Brătianu” din Pitești. De asemenea, a urmat studii postuniversitare în Comunicare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here