24 ianuarie 1859 – a fost primul pas important făcut pentru înfăptuirea, mai tarziu, la 1 Decembrie 1918 a Marii Uniri.
La 159 de ani distanță de la unirea Moldovei cu Ţara Românescă, românii învață din nou să fie uniți ” în cuget și-n simțiri”, încercând să depășească o perioadă agitată în care nesiguranța și indiferența sunt sentimente apăsătoare.
În istoria noastră, ziua de 24 ianuarie a rămas un reper important, fiind data
la care s-a înfăptuit Unirea Principatelor Române, în anul 1859, după alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei și al Țării Românești.
După mai mulți ani în care pașii spre îndeplinirea acestei dorințe au fost „mărunțiți” de atitudinea marilor puteri ale Europei, Unirea a devenit realitate, într-un context favorabil, care a dus, pe parcurs, la transformarea României de atunci într-un stat modern, cu puternice influenţe occidentale.
Acum, ca și atunci, e datoria noastră să demonstrăm că idealurile și dragostea de țară stau la baza înfăptuirii viselor de unitate, indiferent de încercări si de sacrificii.
După 159 de ani, ziua de 24 ianuarie ne va face din nou să retrăim, cel puțin la nivel de poveste, acești câțiva pași făcuți de strămoșii noștri pentru tot ce înseamnă astăzi România.
Departamentul de Comunicare al PNL Argeș